Unu, niciunul și o sută de mii

Recenzii ale cititorilor

În general, recenziile la cartea „Unul, nimeni și o sută de mii” de Luigi Pirandello evidențiază explorarea profundă a identității și a percepției de sine, demonstrând capacitatea sa de a provoca gândire și reflecție profundă. Cu toate acestea, unii cititori au considerat-o dificilă sau mai puțin captivantă decât se așteptau, pe lângă problemele legate de calitatea fizică a cărții.

** Construită cu măiestrie, cu tranziții ușoare între secțiuni. ** Profund provocatoare, provoacă cititorii să reflecteze asupra propriei identități. ** Carte fizică de înaltă calitate, în ciuda unor imperfecțiuni semnalate. ** Recomandată pe scară largă ca o lectură obligatorie și are potențialul de a schimba perspectivele.

** Unii cititori au considerat-o lentă și greu de citit. ** Exemplarele fizice au avut probleme de calitate, cum ar fi pagini încrețite sau text descentrat. ** Nu toți cititorii au considerat-o la fel de impactantă sau excepțională precum au afirmat alții. ** Câțiva recenzenți au întâmpinat obstacole în a se bucura de experiența lor de lectură.

(pe baza a 62 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

One, None and a Hundred Thousand

Conținutul cărții:

2021 Reeditare hardcover a ediției din 1933. Facsimil integral al ediției originale, nu este reprodus cu software de recunoaștere optică.

Pirandello a început să o scrie în 1909. Într-o scrisoare autobiografică, publicată în 1924, autorul se referă la această operă ca la "... cea mai amară dintre toate, profund umoristică, despre descompunerea vieții...." Vitangelo, protagonistul, descoperă, prin intermediul unei întrebări complet irelevante pe care i-o adresează soția sa, că toți cei pe care îi cunoaște și toți cei pe care i-a întâlnit vreodată și-au construit un Vitangelo persona în propria lor imaginație și că niciuna dintre aceste persona nu corespunde imaginii lui Vitangelo pe care el însuși și-a construit-o și se crede a fi.

Cititorul este imediat cufundat într-un joc crud al proiecțiilor confuze, oglindind realitatea însăși a existenței sociale, care își dictează imperios regulile. Prin urmare, prima "conștientizare" ironică a lui Vitangelo constă în cunoașterea a ceea ce cu siguranță nu este; operațiunea preliminară trebuie deci să constea în distrugerea răutăcioasă a tuturor acestor măști fictive.