Heidegger: Problema ființei și a istoriei

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o perspectivă profundă asupra lucrării lui Heidegger „Ființă și timp” prin examinarea lui Derrida, atingând teme complexe de înțelegere, istorie și receptivitate. Este considerată o lectură esențială care sporește aprecierea lucrărilor ulterioare ale lui Derrida.

Analiza aprofundată a ideilor lui Heidegger, dezvăluind conexiuni complexe între înțelegere și istorie. Susține și îmbogățește înțelegerea lucrărilor ulterioare ale lui Derrida. Oferă o perspectivă profundă asupra unor concepte precum timpul și înțelegerea temporală.

Critica necesității de a demonta ideile tradiționale poate fi considerată excesiv de complexă sau confuză. Discuția poate necesita un efort intelectual semnificativ pentru a înțelege pe deplin temele prezentate.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Heidegger: The Question of Being and History

Conținutul cărții:

Puțini filosofi au exercitat o fascinație mai mare pentru Jacques Derrida decât Martin Heidegger, iar în această carte avem parte de o privire extinsă asupra primelor întâlniri reale ale lui Derrida cu acesta. Ținute pe parcursul a nouă sesiuni în 1964 și 1965 la cole Normale Sup rieure, aceste prelegeri oferă o imagine a tânărului Derrida care se confruntă pentru prima dată cu filosoful german și cu magnum opus-ul său, Ființă și timp. Acestea oferă nu numai o perspectivă crucială asupra gestației unora dintre principalele preocupări conceptuale ale lui Derrida - de fapt, aici folosește pentru prima dată, cu o oarecare ezitare, cuvântul „deconstrucție” - ci și o analiză a lucrării Ființă și timp care este de o valoare extraordinară pentru cititorii lui Heidegger sau pentru oricine este interesat de filosofia modernă.

Derrida realizează o lectură aproape chirurgicală a textului de notorietate dificilă, îmbinând claritatea pedagogică cu rigoarea răbdătoare și acționând ca un ghid lucid prin desișurile prozei lui Heidegger. În acest moment al istoriei intelectuale, Heidegger era încă oarecum necunoscut cititorilor francezi, iar Ființă și timp fusese doar parțial tradus în franceză. Aici, Derrida utilizează în principal propriile traduceri, oferind propria sa lectură a lui Heidegger, care contestă în mod direct receptarea existențială franceză inițiată anterior de Sartre. El se concentrează în special pe Destruktion (pe care Derrida o va traduce atât prin "solicitare", cât și prin "deconstrucție") lui Heidegger a istoriei ontologiei și, într-adevăr, a ontologiei ca atare, concentrându-se asupra pasajelor care solicită o regândire a locului istoriei în problema ființei și dezvoltând o descriere radicală a locului metaforicității în gândirea lui Heidegger.

Aceasta este o fereastră rară spre anii de formare ai lui Derrida, iar în ea putem vedea deja filosoful pe care am ajuns să îl recunoaștem - unul caracterizat de o bravură a exegezei și de o inventivitate a gândirii care îi sunt specifice și singulare.