Gitanjali

Recenzii ale cititorilor

Recenzile subliniază frumusețea și profunzimea spirituală a poeziei lui Tagore în „Gitanjali”, lăudând calitatea lirică și traducerea acesteia. Cu toate acestea, mulți utilizatori critică formatarea cărții, menționând probleme precum lipsa titlurilor poemelor, a numerotării și a organizării generale, care pot face lectura dificilă. Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la calitatea și autenticitatea tipăririi.

⬤ Poezie frumoasă și spirituală care rezonează profund cu cititorii.
⬤ Traducerile lirice realizate de William Radice îmbunătățesc experiența lecturii.
⬤ Comentariul pe marginea textului este valoros.
⬤ Opera lui Tagore este recomandată pentru atracția și profunzimea sa universală.
⬤ Cartea servește drept refugiu în momente copleșitoare.

⬤ Formatare slabă, fără titluri și numerotare pentru poezii, ceea ce face dificilă navigarea.
⬤ Unele recenzii semnalează probleme cu calitatea imprimării, inclusiv imagini pixelate.
⬤ Îngrijorări cu privire la autenticitatea ediției, existând suspiciuni că ar fi o reproducere ilegală.
⬤ Unii au considerat că lectura este lungă și dificilă, fără diviziunile tradiționale între poeme.

(pe baza a 244 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Poeme în proză emoționante și pline de sensibilitate ale iubitului și mult admiratului poet și mistic bengalez, care a dobândit pentru prima dată faimă internațională (și un Premiu Nobel) în 1913 cu traducerea acestor poeme emoționante. Amintind de Blake și Gibran, ele includ multe lucrări care sunt aproape biblice în ritmurile, frazarea și imaginile lor.

O colecție de peste o sută de poeme inspiraționale, Gitanjali acoperă amploarea experiențelor vieții, de la plăcerea destul de mare de a observa copiii la joacă până la lupta omului cu zeul său. DESPRE AUTOR:

Rabindranath Tagore (1861-1941) a fost cel mai tânăr fiu al lui Debendranath Tagore, un lider al Brahmo Samaj. A fost educat acasă și, deși la șaptesprezece ani a fost trimis în Anglia pentru studii formale, nu și-a terminat studiile acolo. În anii maturității, pe lângă numeroasele sale activități literare, a administrat moșiile familiei, un proiect care l-a adus în strânsă legătură cu umanitatea comună și i-a sporit interesul pentru reformele sociale. De asemenea, a înființat o școală experimentală la Shantiniketan, unde și-a încercat idealurile upanishadice de educație. Din când în când, a participat la mișcarea naționalistă indiană, deși în propriul său mod ne-sentimental și vizionar; iar Gandhi, părintele politic al Indiei moderne, i-a fost prieten devotat. Tagore a fost făcut cavaler de către guvernul britanic aflat la putere în 1915, dar în câțiva ani a renunțat la această distincție în semn de protest față de politicile britanice în India.

Tagore a avut un succes timpuriu ca scriitor în Bengalul său natal. Odată cu traducerea unora dintre poemele sale, a devenit rapid cunoscut în Occident. De fapt, faima sa a atins o înălțime luminoasă, purtându-l peste continente în turnee de conferințe și de prietenie. Pentru lume, el a devenit vocea moștenirii spirituale a Indiei; iar pentru India, în special pentru Bengal, a devenit o mare instituție vie.

Deși Tagore a scris cu succes în toate genurile literare, el a fost mai întâi de toate un poet. Printre cele cincizeci și ceva de volume de poezie ale sale se numără Manasi (1890) {The Ideal One}, Sonar Tari (1894) {The Golden Boat}, Gitanjali (1910) {Song Offerings}, Gitimalya (1914) {Wreath of Songs} și Balaka (1916) {The Flight of Cranes}. Traducerile în limba engleză ale poeziei sale, printre care se numără The Gardener (1913), Fruit-Gathering (1916) și The Fugitive (1921), nu corespund, în general, volumelor din originalul bengalez; și, în ciuda titlului său, Gitanjali: Song Offerings (1912), cea mai apreciată dintre acestea, conține poezii din alte opere decât omonimul său. Principalele piese de teatru ale lui Tagore sunt Raja (1910) {Regele camerei întunecate}, Dakghar (1912) {Oficiul poștal}, Achalayatan (1912) {Imobilul}, Muktadhara (1922) {Cascada} și Raktakaravi (1926) {Oleandrele roșii}. Este autorul mai multor volume de povestiri și al unui număr de romane, printre care Gora (1910), Ghare-Baire (1916) {Casa și lumea} și Yogayog (1929) {Curenți încrucișați}. Pe lângă acestea, a scris drame muzicale, drame de dans, eseuri de toate tipurile, jurnale de călătorie și două autobiografii, una în anii de mijloc și cealaltă cu puțin timp înainte de moartea sa în 1941. Tagore a lăsat, de asemenea, numeroase desene și picturi, precum și cântece pentru care el însuși a scris muzica.