O confesiune

Recenzii ale cititorilor

Recenzile la „O mărturisire” a lui Tolstoi evidențiază explorarea profundă a credinței, a sensului și a condiției umane. Cititorii apreciază onestitatea lui Tolstoi și relațiile sale cu întrebările existențiale, precum și greutatea emoțională a călătoriei sale spirituale. Cu toate acestea, multe recenzii critică calitatea traducerii și a editării, observând numeroase erori tipografice care diminuează experiența de lectură.

Mulți cititori consideră că viziunile lui Tolstoi asupra credinței, existenței și experienței umane sunt profund emoționante și lămuritoare. Cartea este descrisă ca fiind captivantă, provocatoare și capabilă să rezoneze cu cititorii moderni. Onestitatea brută a lui Tolstoi și relatabilitatea luptelor sale cu credința sunt, de asemenea, bine primite.

Un număr semnificativ de recenzenți își exprimă dezamăgirea cu privire la traducerea și editarea cărții, citând erori tipografice frecvente și calitate slabă. Unii consideră că ediției îi lipsesc note contextuale adecvate și o introducere pentru a aprecia mai bine opera lui Tolstoi. Sunt menționate inconsecvențe în argumentele sale și o dorință pentru o mai bună structură și claritate în prezentare.

(pe baza a 97 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Confession

Conținutul cărții:

O mărturisire sau Mărturisirea mea este o lucrare scurtă pe tema melancoliei, filosofiei și religiei, scrisă de celebrul romancier rus Leo Tolstoi. Ea a fost scrisă în perioada 1879-1880, când Tolstoi avea cincizeci de ani.

Cartea este o scurtă poveste autobiografică a luptei autorului cu o criză existențială la mijlocul vieții. Ea descrie căutarea sa pentru răspunsul la întrebarea filosofică supremă: „Dacă Dumnezeu nu există, din moment ce moartea este inevitabilă, care este sensul vieții?”. Fără răspunsul la această întrebare, pentru el, viața devenise „imposibilă”.

Povestea începe cu fabula orientală a dragonului din fântână. Un om este urmărit de o fiară într-o fântână, pe fundul căreia se află un dragon. Omul se agață de o creangă care este roasă de doi șoareci (unul negru, unul alb, reprezentând noaptea și ziua și mersul implacabil al timpului). Omul reușește să lingă două picături de miere (reprezentând dragostea lui Tolstoi pentru familia sa și pentru scrisul său), dar pentru că moartea este inevitabilă, mierea nu i se mai pare dulce.

Tolstoi descrie în continuare patru atitudini posibile față de această dilemă. Prima este ignoranța. Dacă cineva nu este conștient de faptul că moartea se apropie, viața devine suportabilă. Problema pentru el personal este că nu este ignorant. După ce a devenit conștient de realitatea morții, nu mai există cale de întoarcere.

A doua posibilitate este ceea ce Tolstoi descrie ca epicureism. Fiind pe deplin conștient că viața este efemeră, cineva se poate bucura de timpul pe care îl are. Problema lui Tolstoi cu această posibilitate este în esență morală. El afirmă că epicureismul poate funcționa bine și bine pentru minoritatea care își permite să trăiască "viața bună", dar ar trebui să fii lipsit de moralitate pentru a putea ignora faptul că marea majoritate a oamenilor nu au acces la averea necesară pentru a trăi acest tip de viață.

Tolstoi afirmă apoi că cel mai onest răspuns intelectual la această situație ar fi sinuciderea. În fața inevitabilității morții și presupunând că Dumnezeu nu există, de ce să așteptăm? De ce să pretindem că această vale de lacrimi înseamnă ceva, când putem trece direct la subiect? Pentru el însuși, Tolstoi scrie însă că este "prea laș" pentru a da curs acestui răspuns "logic consecvent".