O confesiune: Leo Tolstoy

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 10 voturi.

Titlul original:

A Confession: Leo Tolstoy

Conținutul cărții:

Cartea este o scurtă poveste autobiografică a luptei autorului cu o criză existențială la mijlocul vieții. Ea descrie căutarea sa pentru răspunsul la întrebarea filosofică supremă: "Dacă Dumnezeu nu există, din moment ce moartea este inevitabilă, care este sensul vieții?". Fără răspunsul la această întrebare, pentru el, viața devenise "imposibilă".

Povestea începe cu fabula orientală a dragonului din fântână. Un om este urmărit de o fiară într-o fântână, pe fundul căreia se află un dragon. Omul se agață de o creangă care este roasă de doi șoareci (unul negru, unul alb, reprezentând noaptea și ziua și mersul implacabil al timpului). Omul reușește să lingă două picături de miere (reprezentând dragostea lui Tolstoi pentru familia sa și pentru scrisul său), dar pentru că moartea este inevitabilă, mierea nu i se mai pare dulce.

Tolstoi descrie în continuare patru atitudini posibile față de această dilemă. Prima este ignoranța. Dacă cineva nu este conștient de faptul că moartea se apropie, viața devine suportabilă. Problema pentru el personal este că nu este ignorant. După ce a devenit conștient de realitatea morții, nu mai există cale de întoarcere.

A doua posibilitate este ceea ce Tolstoi descrie ca epicureism. Fiind pe deplin conștient că viața este efemeră, cineva se poate bucura de timpul pe care îl are. Problema lui Tolstoi cu această posibilitate este în esență morală. El afirmă că epicureismul poate funcționa bine și bine pentru minoritatea care își permite să trăiască "viața bună", dar ar trebui să fii lipsit de moralitate pentru a putea ignora faptul că marea majoritate a oamenilor nu au acces la averea necesară pentru a trăi acest tip de viață.

Tolstoi afirmă apoi că cel mai onest răspuns intelectual la această situație ar fi sinuciderea. În fața inevitabilității morții și presupunând că Dumnezeu nu există, de ce să așteptăm? De ce să pretindem că această vale de lacrimi înseamnă ceva, când putem trece direct la subiect? Pentru el însuși, Tolstoi recunoaște însă că este prea laș pentru a da curs celui mai logic răspuns.

În cele din urmă, Tolstoi spune că a patra opțiune pe care o ia este aceea de a rezista, de a trăi în ciuda absurdului, pentru că nu vrea sau nu poate să facă altceva. Așadar, pare absolut fără speranță - cel puțin fără Dumnezeu.

Astfel, Tolstoi se întoarce la problema existenței lui Dumnezeu. După disperarea încercărilor sale de a găsi răspunsuri în argumentele filosofice clasice pentru existența lui Dumnezeu (de exemplu, argumentul cosmologic, care argumentează că Dumnezeu trebuie să existe pe baza necesității de a atribui o cauză originară universului), Tolstoi apelează la o afirmație mai mistică, intuitivă a prezenței lui Dumnezeu. El afirmă că, de îndată ce a spus "Dumnezeu este viața", viața a fost din nou sufocată de sens. Această credință ar putea fi interpretată ca un salt kierkegaardian sau ca un compromis nesincer, dar Tolstoi pare să descrie de fapt o abordare mai orientală a ceea ce este Dumnezeu. Identificarea lui Dumnezeu cu viața sugerează o metafizică mai monistă (sau panenteistă), caracteristică religiilor orientale, și acesta este motivul pentru care argumentele raționale nu reușesc, în cele din urmă, să stabilească existența lui Dumnezeu: prin identificarea greșită a lui Dumnezeu, argumentele filosofice ratează esențialul. Titlul original al lui Tolstoi pentru această lucrare indică acest lucru, iar "convertirea" sa personală este sugerată de un epilog care descrie un vis pe care l-a avut la ceva timp după ce a terminat corpul textului, confirmând că a suferit o transformare personală și spirituală radicală.