Scrierile lui Kierkegaard, II, volumul 2: Conceptul de ironie, cu referire continuă la Socrate/Note din prelegerile lui Schelling de la Berlin

Recenzii ale cititorilor

Recenziile cărții „Conceptul de ironie” de Søren Kierkegaard prezintă un amestec de opinii cu privire la conținutul și ediția sa fizică. Cititorii apreciază profunzimea și spiritul argumentelor filosofice, în special în ceea ce privește ironia socratică, dar unii își exprimă frustrarea față de stilul și structura cărții. În plus, există nemulțumiri cu privire la legarea fizică și ușurința de utilizare a ediției.

⬤ Lucrare perspicace și fundamentală pentru existențialism.
⬤ Explorare profundă a ironiei și a implicațiilor sale asupra subiectivității.
⬤ Discuții atente despre figuri filosofice precum Socrate, Shakespeare și Hegel.
⬤ Livrare promptă și stare bună remarcată de unii recenzenți.

⬤ Stil de scriere exasperant și complexitate care poate fi dificil de pătruns.
⬤ Prima parte se prelungește și pare complicată; nu este ușor de utilizat pentru cei fără cunoștințe de bază.
⬤ Dimensiunea mică a jgheaburilor în ediția fizică face lectura dificilă, riscând deteriorarea cărții.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Kierkegaard's Writings, II, Volume 2: The Concept of Irony, with Continual Reference to Socrates/Notes of Schelling's Berlin Lectures

Conținutul cărții:

O lucrare care „nu numai că tratează despre ironie, dar este ironie”, scria un critic contemporan despre Conceptul de ironie, cu referire continuă la Socrate. Prezentată aici împreună cu notele lui Kierkegaard la celebrele conferințe de la Berlin despre „filosofia pozitivă” ale lui F.

W. J. Schelling, cartea este o sămânță a operei ulterioare a lui Kierkegaard, atât din punct de vedere stilistic, cât și tematic.

Prima parte se concentrează asupra lui Socrate, maestrul ironist, așa cum este interpretat de Xenofon, Platon și Aristofan, cu un cuvânt despre Hegel și categoriile hegeliene. Partea a doua este o discuție mai sinoptică a conceptului de ironie în categoriile lui Kierkegaard, cu exemple de la alți filozofi și cu o atenție deosebită acordată romanului Lucinde al lui A.

W. Schlegel, ca o epitomă a ironiei romantice.

Conceptul de ironie și Notele de la conferințele de la Berlin ale lui Schelling aparțin anului 1841, un an memorabil, care include nu numai finalizarea lucrărilor universitare ale lui Kierkegaard și șederea sa la Berlin, ci și sfârșitul logodnei sale cu Regine Olsen și scrierea inițială a cărții Ori/ Ori.