Scrierile lui Kierkegaard, VII, volumul 7: Fragmente filosofice, sau un fragment de filosofie/Johannes Climacus, sau de Omnibus Dubitandum Est. (Două cărți

Recenzii ale cititorilor

Recenzile laudă „Fragmentele filosofice” ale lui Kierkegaard pentru frumusețea literară, umorul și profunzimea sa, menționând în același timp că lectura poate fi dificilă, dar plină de satisfacții. Cartea este considerată esențială pentru înțelegerea gândirii lui Kierkegaard și pentru cei care caută o înțelegere a credinței și a existenței. Unii cititori se declară nemulțumiți de starea exemplarelor achiziționate.

Frumos scrisă, plină de umor, care îndeamnă la reflecție, satisfăcătoare, lectură esențială pentru cercetătorii lui Kierkegaard, oferă o perspectivă asupra credinței și a voinței, amuzantă.

Dificil de citit, unii cititori au fost nevoiți să recitească capitole; probleme legate de starea cărților (au primit exemplare folosite când se așteptau să fie noi).

(pe baza a 12 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Kierkegaard's Writings, VII, Volume 7: Philosophical Fragments, or a Fragment of Philosophy/Johannes Climacus, or de Omnibus Dubitandum Est. (Two Book

Conținutul cărții:

Acest volum conține o nouă traducere, cu o introducere istorică a traducătorilor, a două lucrări scrise sub pseudonimul Johannes Climacus. Prin Climacus, Kierkegaard contrastează paradoxurile creștinismului cu gândirea filosofică greacă și modernă.

În Fragmente filosofice, el începe cu filosofia greacă platoniciană, explorând implicațiile aventurării dincolo de înțelegerea socratică a adevărului dobândit prin reculegere, către experiența creștină a dobândirii adevărului prin har. Publicată în 1844 și neplanificată inițial să apară sub pseudonimul Climacus, cartea diferă ca ton și substanță de celelalte lucrări astfel atribuite, dar este legată dialectic de acestea, precum și de celelalte scrieri pseudonime. Problema centrală a lui Johannes Climacus este îndoiala.

Scrisă probabil între noiembrie 1842 și aprilie 1843, dar neterminată și publicată doar postum, această carte a fost descrisă de Kierkegaard ca un atac la adresa filosofiei speculative moderne prin "intermediul ironiei melancolice, care nu constă într-o singură afirmație din partea lui Johannes Climacus, ci în întreaga sa viață.... Johannes face ceea ce ni se spune să facem - el se îndoiește de fapt de tot - suferă prin toată durerea de a face asta, devine viclean, aproape că dobândește o conștiință proastă.

Când a mers cât de departe poate în această direcție și vrea să se întoarcă, nu o poate face.... Acum el disperă, viața lui este irosită, tinerețea lui este cheltuită în aceste deliberări.

Viața nu capătă niciun sens pentru el, iar toate acestea sunt din vina filosofiei." O notă a lui Kierkegaard sugerează cum ar fi putut termina lucrarea: "Îndoiala este cucerită nu de sistem, ci de credință, așa cum credința este cea care a adus îndoiala în lume!".