Scrierile lui Kierkegaard, XIX, volumul 19: Sickness Unto Death: O expunere psihologică creștină pentru înălțare și trezire

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Boala până la moarte” de Søren Kierkegaard oferă o perspectivă profundă asupra disperării, realizării de sine și relației dintre umanitate și Dumnezeu. Deși prezintă concepte dificile și o scriere densă, mulți cititori o consideră extrem de valoroasă pentru înțelegerea existențialismului creștin, a psihologiei umane și a naturii credinței. Unii cititori o descriu ca schimbătoare de viață, în timp ce alții observă dificultăți de înțelegere.

⬤ Oferă o perspectivă profundă și transformatoare asupra disperării și a condiției umane.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra relației dintre sine, Dumnezeu și credință.
⬤ Recunoscut ca un text fundamental în cadrul psihologiei creștine.
⬤ Calitate excelentă a scrierii și a traducerii (Hong).
⬤ Stimulează angajamentul intelectual și auto-reflecția.
⬤ Considerat ca o influență semnificativă asupra antropologiei teologice de la sfârșitul secolului al XX-lea.

⬤ Lectură dificilă și densă; nu este potrivită pentru lectura ocazională.
⬤ Unii cititori o găsesc frustrant de complexă și au nevoie de pauze pentru a absorbi materialul.
⬤ În unele cazuri, prezentarea eronată a stării cărții.
⬤ Criticată pentru anumite afirmații și concluzii filosofice, în special în ceea ce privește „saltul de credință”.

(pe baza a 31 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Kierkegaard's Writings, XIX, Volume 19: Sickness Unto Death: A Christian Psychological Exposition for Upbuilding and Awakening

Conținutul cărții:

Lucrare care însoțește Conceptul anxietății, această lucrare continuă analiza radicală și cuprinzătoare a lui S ren Kierkegaard asupra naturii umane într-un spectru de posibilități de existență.

Aici este prezentă o combinație remarcabilă între perspicacitatea poetului și contemplația filosofului. În "Bolile morții", Kierkegaard trece de la anxietatea de la nivel mental-emoțional la nivelul spiritual, unde - în contact cu eternul - anxietatea devine disperare.

Atât anxietatea, cât și disperarea reflectă nepotrivirea care apare în sine atunci când elementele sintezei - infinitul și finitul - nu intră într-o relație adecvată între ele. Disperarea este o expresie mai profundă a anxietății și este o marcă a eternului, care este menit să penetreze existența temporală.