Parmenide

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază o ediție decentă de imprimare mare a unei traduceri a dialogurilor lui Platon, în special traducerea Jowett. În timp ce cartea este, în general, privită pozitiv pentru calitatea sa, are unele dezavantaje, inclusiv o lipsă de paginare standard și un dialog complex, abstract, care poate fi dificil de abordat singur.

Ediție cu tiraj mare, copie tipărită de calitate decentă, utilă pentru discuțiile de grup, considerată o lucrare majoră a lui Platon, servește drept model pentru metoda dialectică.

Lipsește paginarea standard, dialog abstract și agravant, dependența de interpretarea lui Jowett poate limita perspectivele noi.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Parmenides

Conținutul cărții:

Parmenide este unul dintre dialogurile lui Platon. Este considerat în general ca fiind unul dintre cele mai provocatoare și enigmatice dialoguri ale lui Platon, dacă nu chiar cel mai provocator. Parmenide se dorește a fi o relatare a unei întâlniri între cei doi mari filosofi ai școlii eleatice, Parmenide și Zenon din Elea, și un tânăr Socrate. Ocazia întâlnirii a fost citirea de către Zenon a tratatului său de apărare a monismului parmenidian împotriva acelor partizani ai pluralității care afirmau că presupunerea lui Parmenide că există unul dă naștere la absurdități și contradicții intolerabile.

Inima dialogului se deschide cu o provocare a lui Socrate la adresa bătrânilor și venerabililor Parmenide și Zenon. Folosind metoda sa obișnuită de atac, reductio ad absurdum, Zeno a susținut că, dacă, așa cum spun pluraliștii, lucrurile sunt multe, atunci ele vor fi atât asemănătoare, cât și diferite; dar aceasta este o situație imposibilă, deoarece lucrurile diferite nu pot fi asemănătoare, nici lucrurile asemănătoare diferite. Dar această dificultate dispare, spune Socrate, dacă suntem pregătiți să facem distincția între sensibile, pe de o parte, și Forme, la care participă sensibilele, pe de altă parte. Astfel, unul și același lucru poate fi atât asemănător, cât și diferit, sau unul și mai multe, participând la formele asemănării și neasemănării, unității și pluralității; eu sunt un singur om și, ca atare, particip la forma unității, dar am și multe părți și, în această privință, particip la forma pluralității. Nu există nicio problemă în a demonstra că lucrurile sensibile pot avea atribute opuse; ceea ce ar provoca consternare și ar câștiga admirația lui Socrate ar fi dacă cineva ar demonstra că formele însele sunt capabile să admită predicate opuse.

În acest moment, Parmenide preia rolul de interlocutor al lui Socrate și domină restul dialogului. După ce a stabilit că Socrate însuși a făcut distincția între Forme și sensibile, Parmenide îl întreabă ce fel de Forme este pregătit să recunoască. Socrate răspunde că nu are nicio îndoială cu privire la existența formelor matematice, etice și estetice (de exemplu, unitate, pluralitate, bunătate, frumusețe), dar nu este sigur de formele omului, focului și apei; este aproape sigur, deși admite unele rezerve, că obiectele nedemne precum părul, noroiul și murdăria nu au forme. Parmenide sugerează că, atunci când va fi mai în vârstă și mai dedicat filosofiei, va lua în considerare toate consecințele teoriei sale, chiar și în ceea ce privește obiectele aparent nesemnificative precum părul și noroiul.